de ce este universul infinit (…desi nu este!)

marginirea iti neaga (…tie insuti) existenta.
.
omul a plecat la drum si si’a spus: o sa caut pe cineva excat ca tine (care’ti seamana in forma da’ si’n purtare, in experienta, in tot ce a i intreprins). o sa gasesc pe cineva care nu doar sa’ti semene ci chiar voi da de tine in alta parte (a universului).
si a cautat, si a cautat si n’a gasit.
atunci a spus: o sa caut pana gasesc, o sa caut la infinit.
pentru ca noi (oamenii) nu stapanim (inca) universul mic (desi se paca sa p’acolo toate sunt cam la fel!) , combinatiile universului mic (ca ni se pare infinit) ne fac sa credem ca si cel major este de’asemenea infinit.
problema universului finit te va darama: in ziua in care omul nostru plecat la drum va gasi pe cineva asemnea tie, nu va mai face diferenta intre tine si cel de’al doilea tu. atunci brusc tu vei inceta sa existi. cum iti vei putea justifica exitenta tu, cel care mai existi altundeva in aceeasi stare. pana atunci (doar pt a nu ne nega existenta ; nu stiu in fata cui…) vom conveni ca universul este infinit.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: